Rezistenta opusa unei idei noi este proportionala cu patratul importantei acelei idei

Bertrand Russell

SPRE UN CADRU MAI CUPRINZATOR AL STIINTEI?

 Dan D. Farcas

UN PROFESOR DE PSIHIATRIE DE LA HARVARD SI OZN-URILE 

John E. Mack, M.D. profesor de psihiatrie timp de peste douazeci de ani la Harvard Medical School, fost director al sectiei de psihiatrie al spitalului din Cambridge al acestei universitati si laureat al premiul Pulitzer, a examinat, incepand din 1990, in cabinetele sale din Cambridge si Boston, peste doua sute de persoane care sustineau ca au fost rapite de OZN-uri.

Initial Mack era convins ca rapoartele despre rapiri OZN ascundeau inselatorii sau o boala mintala. Spre surprinderea sa, el a constatat ca victimele pareau sincere si erau sanatoase, mintal si emotional. Fenomenul opera ca si cum aceste experiente ar fi avut loc in mod real, deci nu ca in cazul bolilor psihice, al viselor, al fantazarii sau al unor traume.

In relatarile pacientilor se repetau aceleasi detalii, cateva zeci, in timp ce alte detalii, pe care cultura populara le asociaza de regula cu extraterestrii (armele laser, robotii etc.), nu apareau niciodata. Unele date au fost obtinute prin regresie hipnotica, dar ele coincideau in mod remarcabil cu cele reamintite constient de alti martori, in conditiile in care acestia nu s‑au influentat intre ei. Pacientii Prof. Mack si-au rememorat de altfel constient circa 80% din informatia obtinuta.

Cei examinati de Mack nu au putut fi inclusi in nici un grup anume. Ei pareau sa vina, la intamplare, din toate zonele societatii, incluzand: studenti, constructori, secretare, scriitori, oameni de afaceri, informaticieni, muzicieni, psihologi, muncitori etc. Nu s-a gasit nici o corelatie cu vreun tip anume de personalitate, nici cu o anumita structura familiala, nici cu existenta unor abuzuri sexuale in copilarie etc. Testele s‑au facut adesea in paralel, comparand un lot de “rapiti” cu un lot martor de oameni obisnuiti, fara a putea evidentia o deosebire semnificativa intre acestea. La inceput parea ca printre ”rapiti” predomina persoanele de conditie mai simpla. Ulterior a reiesit ca aceasta se datora faptului ca persoanele proeminente profesional sau politic ezitau sa-si raporteze pataniile, pentru a nu se expune ridicolului si a nu-si pune cariera in pericol.

Nici unul dintre cei examinati de Mack nu avea probleme psihiatrice. Nici unul nu era genul care sa inventeze astfel de istorii, ori sa-si dea visurile sau fanteziile drept realitate, pentru vreun castig.

Mack si-a publicat rezultatele in doua carti: Abduction: Human Encounters with Aliens (1994) si Passport to the Cosmos (1999) , intampinate cu aplauze si cu critici, egal de vehemente. Prezentul material se bazeaza pe aceste doua carti, precum si pe mai multe articole si interviuri ale lui Mack.

 CREDIBILITATEA MARTORILOR

 Prima carte a lui Mack incepe cu cuvintele: ”Nimic in experienta mea de aproape 40 de ani in domeniul psihiatriei nu m-a pregatit pentru ceea ce am intalnit lucrand cu persoanele care mi-au raportat experientele unor rapiri”. Relatand cele intamplate, constient sau sub hipnoza, martorii erau profund implicati emotional, intr‑un mod care greu putea fi contrafacut in fata ochiului exersat al clinicianului. Oameni altminteri sobri si controlati se zvarcoleau, transpirau, gemeau, tipau de teama sau furie, suspinau si plangeau in timp ce durerea li se citea pe fata. ”Teroarea, furia, mahnirea dar, uneori, si fericirea exprimata in cursul sesiunilor mele, de cei ce au trecut prin aceste intamplari, sunt printre cele mai intense pe care le-am intalnit in viata mea”. “Impresia cea mai puternica asupra mea a produs-o autenticitatea oamenilor, credibilitatea modului in care vorbeau […] Indivizi care nu fusesera in contact unii cu altii si care nu erau familiarizati cu relatarile fenomenului din mass media, relatau in buna masura aceleasi trasaturi specifice si aceleasi detalii”.

Castigul social la care ei puteau spera de pe urma unei astfel de dezvaluiri era scazut sau inexistent. Majoritatea celor rapiti ezitau sa-si relateze pataniile sau, eventual, dupa o prima tentativa, refuzau sa mai continue, din dorinta de a se distanta de experienta traita. Unii ar fi fost dispusi sa accepte mai degraba ca au innebunit, considerand mai suportabila aceasta explicatie, singura care li se parea ca “functioneaza” in viziunea proprie asupra lumii. “Ei intrebau – puteti sa faceti ceva ca sa scap de asta? Si ar fi fost fericiti daca li s-ar fi raspuns ca sufera de o boala de care pot fi vindecati cu un tratament adecvat”.

Prof. John Mack observa ca ”La ora actuala exista suficient de multa informatie disponibila […] pentru a sugera ferm ca multor persoane li se intampla ceva ce desfide explicatiile conventionale”, deci nu mai putem accepta scuza ignorantei. El adauga: ”daca ceea ce acesti oameni spun ca li s-a intamplat, nu s-a intamplat de fapt, atunci ce s-a intamplat totusi?”.

 EXPLICATIILE ALTERNATIVE NU REZISTA ANALIZEI

 Au fost avansate multe explicatii alternative – evantaiul lor se intinde de la boala psihica la afectiuni fiziologice, de la raspunsul aberant al creierului la anumite solicitari, pana la interpretari psihosociologice sau culturale. Dar examenele psihiatrice si testele psihologice aplicate de numerosi autori (pe care Mack le descrie in detaliu), asupra unor loturi de martori, n-au reusit sa puna in evidenta nici o forma de suferinta mintala care sa poata explica in vreun fel cele relatate despre presupusele rapiri. Desigur, aceste relatari pot fi parazitate involuntar de amintiri false: povesti, elemente religioase ori tinand de educatia sau amintirile din primii ani de viata, intre care reprimarea unui abuz, sexual sau fizic. Statisticile au demonstrat insa ca aceste influente nu modifica semnificativ esenta celor relatate.

Mack examineaza si respinge si alte explicatii propuse: mitomania, inclinatia spre fantazare, hipnotizabilitatea, personalitatea disociata, epilepsia de lob temporal, paralizia (si alte stari) din preajma somnului, psihoza ori isteria colectiva, halucinatiile etc. De pilda, adesea rapirea este perceputa ca un vis, dar aceasta nu inseamna ca toate rapirile sunt visuri. Mack subliniaza ca, pe langa faptul ca multe rapiri au loc in stare perfect treaza, de multe ori psihicul victimei va simti ca este ”mai confortabil” sa considere ca totul a fost doar un vis. Pe de alta parte, desigur nu orice vis despre o rapire sau despre fiinte nepamantene ascunde o rapire.

 ESTE MAI ONESTA SCHIMBAREA VIZIUNII ASUPRA LUMII

 Orice teorie care va dori sa explice fenomenul rapirilor, va trebui sa tina cont, dupa Mack, de cinci "dimensiuni de baza":

1. consistenta exceptional de ridicata a detaliilor istoriilor     privind rapirile, relatate cu implicarea emotionala intalnita doar atunci cand este povestit un fapt real, de catre un martor credibil;

2. absenta afectiunilor psihice care sa justifice cele raportate,:

3. urme fizice si leziuni inexplicabile, consistente insa cu istoria rapirii;

4. asocierea rapirii cu observatii independente ale unor OZN-uri in zona (pe care cel rapit poate sa le vada sau nu);

5. istorisirea acelorasi detalii ale rapirii chiar si de catre copii de doi-trei ani.

Deocamdata nici o teorie care a fost avansata nu raspunde acestor exigente. John Mack scrie ”N-as vrea sa descurajez pe cei ce se straduiesc sa gaseasca explicatii conventionale pentru fenomenul rapirilor. Vreau doar sa subliniez ca, in calitatea mea de clinician, am consumat ore nenumarate incercand sa gasesc explicatii alternative, care sa nu presupuna o schimbare prea mare in viziunea mea asupra lumii, dar […] nici o teorie sau explicatie familiara n-a reusit sa fie facuta, nici pe departe, responsabila pentru trasaturile de baza ale fenomenului rapirilor”. Fenomenul se manifesta de parca ar fi real. “Dar daca e real, atunci – Cerule – ce se petrece de fapt?” se intreba retoric profesorul.

Insistenta de a gasi explicatii alternative, naturale, pentru acest fenomen vine fie de la cei ce nu cunosc marea bogatie si complexitate a fenomenului rapirilor, fie de la persoane intepenite intr-o viziune ingusta asupra realitatii, pe care nu sunt in stare s-o paraseasca, persoane incapabile, de pilda, sa accepte posibilitatea ca suntem cercetati de inteligente nepamantene. Interesant ca aceleasi persoane nu au, in general, probleme in a crede in existenta unui Dumnezeu care ne-a creat dupa chipul sau.

Negasind nici o explicatie obisnuita pentru cele intamplate, Mack a considerat mai logic, si mai onest din punct de vedere intelectual, sa-si modifice el viziunea despre lume decat sa incerce sa-si forteze clientii in tipare care nu li se potriveau.

 CRITICA ADUSA METODEI STIINTIFICE 

Viziunea stiintifica asupra realitatii, acceptata la ora actuala de comunitatea intelectuala are un prestigiu coplesitor. Marile cuceriri ale civilizatiei tehnologice actuale se datoresc acumularilor de cunostinte stiintifice, in special in ultimele trei-patru secole, de cand a triumfat metoda materialist-rationalista in cercetare. Principiile de baza ale acestei metode sunt, in mare, urmatoarele:

• -     dihotomia material/spiritual, obiectiv/subiectiv, cercetarea stiintifica efectuandu-se doar asupra realitatii materiale, obiective;

• -     un fenomen cercetat trebuie sa se produca astfel incat cel interesat sa-l poata studia cu toata rigoarea: fie in laborator – ori de cate ori dorim, fie in natura – suficient de frecvent;

• -     proprietatile fenomenului observat trebuie sa se incadreze intr-o teorie acceptata de comunitatea stiintifica.

Pentru fenomene noi, rare si care nu pot fi explicate printr-o teorie acceptata, stiinta cere dovezi extraordinare, care sa nu poata fi respinse ori rastalmacite in nici un fel. Or, in cercetarea fenomenului OZN, “dovezile” care pot fi aduse sunt eluzive si imposibil de folosit fata de un sceptic indaratnic, acesta gasind oricand argumente sa le conteste.

Dar exista si multe alte fenomene care nu indeplinesc conditiile de mai sus. De pilda ce facem daca o suta de oameni declara ca acolo si atunci au vazut-o pe Fecioara Maria? sau ca au zarit stafia fostului proprietar al castelului bantuit? etc. etc. Evident, scepticul va spune ca a fost o mistificare, o halucinatie, isterie colectiva etc. Nu exista un “experiment crucial” prin care sa se poata decide cine are dreptate: martorii sau scepticul. Stiinta va inclina sa-l creada insa pe acesta din urma, intrucat din teoriile actuale nu rezulta nicicum cele raportate. In acelasi mod, raman sub semnul intrebarii chiar si mari capitole ale psihologiei, ori regularitati statistice constatate empiric, atunci cand nu li se poate gasi o explicatie rationala.

Exista deci o clasa larga de fenomene pentru care stacheta credibilitatii este plasata fie mult prea sus, fie mult prea jos. In acest sens, in 1992, filosoful C.A.J. Coady de la Universitatea din Melbourne critica practicantii unui “scientism strident” care resping dintru inceput orice raport care violeaza legile naturii asa cum le cunosc ei, in timp ce marele public este inundat de tot soiul de istorii despre fenomene paranormale, unele cu o incarcatura emotionala puternica, pe care oamenii sunt tentati sa le creada fara sa se mai preocupe de criteriile de evaluare a acestor marturii. Cu alte cuvinte, stiinta ignora pur si simplu domenii largi ale realitatii, intrucat nu le poate aborda cu instrumentele sale incarcate de glorie. Aceste domenii sunt lasate astfel sa se “imburuieneze” de produsele irationalului.

 PARADIGMA MATERIALISTA SI DIHOTOMIA OBIECTIV/SUBIECTIV 

John Mack critica in consecinta ”paradigma materialista”, conform careia exista doar o singura realitate, cea ”solida”, observabila prin metode senzoriale, empirice. El se intreaba daca nu cumva rapirile OZN se petrec intr-o realitate care trebuie inteleasa intr-un sens mai larg decat este dispusa sa accepte stiinta actuala, criticand in acelasi timp si “gandirea dualista” prin care avem tendinta sa judecam lumea prin extreme: material si spiritual, obiectiv si subiectiv, oamenii si natura, bine si rau, alb si negru, etc. ceea ce cauzeaza multe din neajunsurile cu care ne confruntam.

Exista o credinta centrala in cultura noastra – spune Mack – pe care fenomenul rapirilor o violeaza – anume separatia totala dintre spirit si lumea fizica. Spiritul (subiectiv) a fost lasat in seama religiei, in timp ce domeniul material (obiectiv) a fost incredintat stiintei. Nu stim ce sa facem cu un fenomen care incaleca aceasta bariera. De pilda, notiunea de “extraterestru” este rodul aceluiasi mod dualist de gandire.

 PARADIGMA STIINTIFICA OCCIDENTALA CA O TEOLOGIE 

Mack fusese prieten de familie cu Thomas Kuhn (1922-1996), unul dintre cei mai importanti filosofi ai stiintei din secolul XX, discutand cu acesta si problemele legate de rapirile OZN. Kuhn i-a declarat lui Mack ca ”paradigma stiintifica occidentala a ajuns sa-si asume rigiditatea unei teologii si sistemul sau de credinte a fost tinut in loc de structurile, categoriile si polaritatile limbajului, cum ar fi: real/ireal, exista/nu exista, obiectiv/subiectiv, intrapsihic/lume externa si s-a intamplat/nu s-a intamplat”. Kuhn i-a sugerat lui Mack ”sa-si continue cercetarile privind rapirile OZN renuntand, pe cat posibil, la aceste forme lingvistice si sa colecteze informatii primare, fara a tine cont daca acestea se potrivesc sau nu cu o anumita viziune particulara asupra lumii. Va examina mai tarziu ceea ce s-a adunat si va vedea daca asupra acestor date este posibila o teorie coerenta”. Mack a incercat sa-i urmeze sfatul.

 EXTINDEREA NOTIUNII DE REALITATE 

Mack precizeaza: ”Faptul ca ceea ce martorii descriu este pur si simplu imposibil conform viziunii stiintifice traditionale, mi se pare o provocare semnificativa si rationala la schimbarea acestei viziuni, la extinderea notiunii de realitate”. ”Daca, asa cum pare sa fie cazul, nu putem gasi o explicatie traditionala acestui fenomen, atunci n-ar fi exclus ca traim intr-un Univers mult diferit de cel despre care, eu cel putin, am invatat in familie si la scoala”. In filosofia occidentala “materialista”, antropocentrica, avem o notiune supersimplificata a realitatii, redusa la ceea ce putem vedea, pipai, auzi etc. Intregul Univers este deci considerat doar materie moarta – substanta si energie – la care se adauga uneori ipoteza unei lumi transcendente, spirituale, net separate, intangibile…

Observarea unor OZN-uri, cercurile arse pe pamant, leziuni, implante etc. se petrec in realitatea fizica obisnuita. Zborul in zig-zag al OZN-urilor, faptul ca omuletii si cei rapiti trec prin pereti etc. va putea fi probabil incadrat in universul nostru spatio-temporal, cand vom avea cunostintele stiintifice necesare. Exista insa aspecte ale fenomenului rapirilor – cum ar fi calatoriile extracorporale, alte trairi de acest tip, care nu par sa se petreaca in lumea noastra; acestea – crede Mack – nu vor putea fi explicate cu abordarea newtonian-carteziana sau chiar einsteiniana a spatiului si timpului:

Mack sugereaza ca trebuie “sa ramanem deschisi catre posibilitatea ca aceste experiente au loc, cel putin in parte, intr-o alta realitate”, eventual in “domenii nevazute ale realitatii”, intr-o lume inteleasa intr‑un sens mai larg. El mentioneaza o seama de personalitati care sunt de aceeasi parere. Si astrofizicianul Jacques Vallée spune, de pilda, ca “eu cred ca fenomenul OZN reprezinta dovada existentei altor dimensiuni, dincolo de spatiu-timp-ul nostru; OZN-urile ar putea sa nu provina dintr-un spatiu obisnuit ci dintr-un multivers care ne inconjoara din toate partile”. Vallée este de parere ca “ocupantii OZN-urilor, la fel ca si spiridusii celor din vechime, nu sunt extraterestri. Ei sunt locuitorii unei alte realitati”. El crede ca de aceeasi origine sunt si aparitiile religioase, ori fiintele de tipul zanelor sau piticilor, intrebandu-se daca nu cumva OZN-urile sunt mai degraba “ferestre” decat “obiecte”. Vallée mai adauga ca desigur, pentru “cei ce tin la pacea mintii lor, cel mai simplu va fi sa nege realitatea tuturor acestor fapte”.

 CREDINTELE VECHI DE MILENII TREBUIE MATURATE SUB COVOR? 

In spiritul viziunii materialist-rationaliste, am maturat pur si simplu sub covor toate viziunile alternative, religioase sau “primitive”, asupra realitatii. Oare nu cumva am fost prea grabiti? Pare semnificativ ca in traditiile sau religiile mai tuturor popoarelor sunt relatate intalniri cu reprezentantii unor inteligente superioare, coborati din ceruri, ca si rapiri ale unor pamanteni in ceruri, detaliile fiind coerente cu rapirile OZN actuale. Vechile traditii au izvorat din marturii privind intamplari extraordinare, intamplari care au marcat pe contemporani suficient de mult pentru a socoti ca trebuie transmise urmasilor. Nu cumva ne confruntam doar cu moduri diferite de a percepe un acelasi fenomen, vechi de cand lumea?

Prof. John Mack citeaza in cartea sa Passport to the Cosmos (1999) pe Mircea Eliade, care scria, in acest sens, in 1957, ca “miturile arhaice din lumea intreaga vorbesc despre faptul ca in vremurile primordiale exista o vecinatate foarte apropiata intre Cer si Pamant. In illo tempore, zeii coborau pe Pamant, se amestecau cu oamenii, iar oamenii, la randul lor, puteau urca la Cer catarandu-se pe varful unui munte, intr-un copac sau pe o scara, ori luati in zbor de pasari”. Aceste mituri se intalnesc peste tot, inclusiv la aborigenii australieni, la pigmei ori la eschimosi. La un moment dat, din anumite cauze, legatura cu cerul s-a intrerupt, omenirea intrand in conditia actuala, in care doar un mic numar de membri speciali ai fiecarei culturi, asa cum sunt samanii, pot continua sa se miste intre Cer si Pamant, intre oameni si lumea spiritelor. Mack opineaza ca “cei ce trec la ora actuala prin rapiri OZN continua o traditie amplu documentata de ascensiuni la Cer si de comunicare extraterestra”.

In ultimele cateva secole in cultura europeana a fost reprimata credinta privind intalnirile cu zei, spirite, ingeri, zane, demoni, pitici, monstri etc. Aceasta credinta este insa vie in alte parti, iar reprezentantii unor culturi primitive considera si azi astfel de intalniri ca firesti. Din partea reprezentantilor acestor culturi ne vin mai putine rapoarte privind intalniri OZN pur si simplu pentru ca fenomenele pe care noi le calificam drept rapiri OZN, la ei sunt considerate firesti, purtand denumiri traditionale pe care de regula analistul OZN le ignora. Prof. John Mack discutand cu persoane interculturale, vraci sau samani, a descoperit cu uimire cat de normale sunt considerate in traditiile acestora intalnirile cu umanoizii care coboara din cer printre pamanteni, si acum ca si in trecut. Lui Mack i-a devenit astfel limpede ca fenomenul rapirilor ”nu este un simplu produs al imaginatiei occidentale in urma interesului nostru pentru tehnologia aerospatiala si ca anumite elemente ale acestui fenomen pot fi universale”.

Folcloristul Thomas Bullard a evidentiat similitudini impresionante intre rapirile OZN si incercarile initiatice prin care trec samanii: in ambele cazuri se semnaleaza perioade de timp in care subiectul nu stie ce s-a intamplat, decorporari, aparitia unor "insotitori", transferul intr-o lume diferita, lumina uniforma fara sursa, supunerea la o examinare infricosatoare, uneori chiar implanturi, initiere prin suferinta, transformarea intregii vieti dupa aceasta intalnire.

Prin urmare, spune Mack, "rapiri" au loc peste tot si de mii de ani; daca ele se raporteaza azi in primul rand din tarile occidentale avansate aceasta se datoreste faptului ca “Societatile care nu fac o distinctie neta intre lumea reala si lumea spirituala ar putea sa nu vada in fenomenul rapirilor OZN ceva ce merita sa fie raportat”.

 SAMANI CARE CUNOSC TAINELE RAPIRILOR OZN

 In cartea sa Passport to the Cosmos (1999), Mack trece in revista mai multe astfel de cazuri. Bernardo Peixoto saman brazilian, in acelasi timp cu doctorat in antropologie, lucrand la Institutul Smithsonian din Washington, i-a povestit lui Mack in 1996 nu doar despre credintele tribului sau privind fiinte coborate din ceruri ci si despre propria intalnire cu doi ani inainte, in jungla, cu fiinte nepamantene numite ikuyas. Intrebate de unde vin, fapturile i‑au raspuns “de nicaieri”, lasand sa se inteleaga ca “ei sunt peste tot”. Marele Spirit ii trimite ca mesageri, “deoarece pamantenii n-ar putea sta fata in fata cu acea imensa energie”.

La scurt timp dupa publicarea volumului Abduction (1994), Prof. John Mack a fost contactat de vindecatori si sefi ai indienilor din Statele Unite. Mack a inteles de la ei ca “rapirile OZN” sunt familiare din vechime populatiilor indigene din America de Nord, care le considera ca facand parte din randuiala lumii. Acest fapt nu este cunoscut nici mediilor academice, nici cercetatorilor fenomenului OZN, pe de o parte deoarece subiectul este sacru si nu poate fi discutat cu oricine, dar mai ales deoarece opiniile minoritatii indiene despre fiinte venind de pe un alt taram nu sunt luate in serios de invatatii occidentali, fiind etichetate doar ca folclor. Wallace Black Elk, vindecator cunoscut din tribul Lakota i-a spus lui Mack: ”Invatatii [albi] numesc asta OZN… deoarece ei n-au exercitiu, au pierdut contactul cu Intelepciunea, Cunoasterea, Puterea si Harul… ei au pierdut contactul cu poporul din stele”.

Sequoyah Trueblood, din tribul Choctaw, a avut si el o intalnire, respectand scenariul unei rapiri, in care i s-a transmis, intre altele ca omenirea este mult prea de atasata “de lumea materiala […] aceasta este una dintre marile probleme pe Pamant. Voi sunteti acolo doar temporar. Aceste corpuri ale voastre sunt doar instrumente care vi s-au dat pentru a invata cu ele” .

Sequoyah i-a mai spus lui Mack ca a discutat cu peste o suta de vindecatori, vindecatoare sau sefi ai indienilor care au avut contacte cu fiinte nepamantene in cursul initierii lor sau dupa. El aflase ca “Exista multe alte planete, stele si universuri, populate de un numar virtual infinit de fiinte. Astfel de fiinte sunt in permanenta printre noi si devin vizibile, sub o forma umanoida, pentru a putea interactiona cu noi si sa ne calauzeasca inapoi la Sursa”.

Profesorul Mack s-a intalnit in 1994 la Johanesburg cu Vusumazulu Credo Mutwa un sangoma – vraci de nivel superior – foarte cunoscut, din populatia zulu. Si el a avut intalniri cu fiinte venite din cer. Pentru zulusi existenta acestor “fiinte venite din stele pentru a ne transmite cunostinte”, fiinte pe care bastinasii le numesc mantindane, este tot atat de reala ca pietrele, animalele sau copacii din jurul lor. Mutwa stia ca “o inteligenta superioara”, care “acopera mai multe galaxii”, a creat viata pe Pamant. Aceasta inteligenta a trimis in Africa “peste opt tipuri de entitati” care sa invete oamenii ce sa faca si ce sa nu faca. Vizitatorii i‑au spus lui Mutwa ca Pamantul este o “cresa”, o “lume-mama” in care noi specii “se pot maturiza si atinge perfectiunea”. ”Dupa cultura si religia africana sunt douazeci si patru lumi-mama in ceruri, iar Pamantul nostru este a douazeci si cincea… O lume‑mama este o planeta special facuta cu scopul de a da nastere vietii”. Aceste lumi-mama sunt foarte rare in Univers. Lumea noastra pamanteana, pe care acum omenirea e pe cale s-o distruga, a fost ocrotita din vechime de toate aceste entitati, care acum se intreaba ce sa faca cu noi…

Zulusii din Africa de Sud cunosc “de mii de ani” aceste lucruri, dar nu vorbesc despre ele deoarece nu vor sa fie ironizati. Pe de alta parte albii din Africa de Sud, desi au organizatii pentru studiul fenomenului OZN, nu au explorat, in acest sens, traditiile bastinasilor, pe care le dispretuiesc.

Exista si filosofii mai evoluate, cum ar fi cea tibetana, care accepta din totdeauna astfel de fenomene. Dalai Lama a devenit interesat de cercetarile Prof. Mack, pe care l-a intalnit in 1992 si in 1999, tocmai prevazand posibila deschidere a viziunii occidentale spre noi orizonturi. El i-a spus lui Mack ca ”vizitatorii sunt «fiinte simtitoare» din Univers, aparent tulburate de cele ce se petrec pe Pamant”. “Noi distrugem lacasurile lor fizice si spirituale; prin urmare, n-au alta alegere decat sa se intrupeze, sa vina la noi si sa incerce sa ne opreasca”.

 EXPERIENTE IREPETABILE 

Chimistul american Kary B. Mullis, laureat al premiului Nobel in 1993, relata ca in 1985, fiind noaptea intr-o padure, s-a intalnit cu niste “vidre luminoase” (glowing raccoons) care i-au vorbit, dupa care, timp de cateva ore, nu mai stie ce s-a intamplat. Incidentul a fost pentru el atat de real incat s-a intors, la scurt timp, in padure pentru a regasi aceste fiinte sau macar niste urme ale lor. Istorii similare au fost relatate si de alte persoane. Si scriitorul Whitley Strieber a confirmat profesorului Mack ca a avut si el o intalnire cu astfel de creaturi. Scepticii vor spune desigur imediat – “adu dovada acestei intalniri”.

In filmul Contact (realizat pe baza romanului lui Carl Sagan), personajul principal feminin face o calatorie lunga intr-un alt colt al Universului, intr-un rastimp care tuturor celorlalti li se pare o fractiune de secunda. La scepticismul acestora ea raspunde: “Tot ce stiu despre mine imi spune ca asta s-a intamplat, ca a fost ceva real”. Acest raspuns este singurul care poate fi dat de cei care au avut intalniri stranii, iesite din canoanele stiintei actuale. Evident, stiinta materialista nu accepta astfel de “dovezi”.

 NEVOIA DE O ALTA EPISTEMOLOGIE 

Intregul mister al fenomenului rapirilor OZN – spune Mack – se gaseste in marea similaritate a istorisirilor celor rapiti, ca si in consistenta detaliilor din relatarile lor. ”Dar daca nu este vorba de falsuri sau de produsul unor minti bolnave, care-i explicatia?” a fost el intrebat la Conferinta pentru studiul rapirilor OZN, care s-a desfasurat intre 13 si 17 iunie 1992 la Massachusetts Institute of Technology. ”N-am idee” a raspuns Mack. Intrucat cei din jurul sau insistau, el a completat: ”Avem o epistemologie si o ontologie adecvata sa explice procese de tipul aprinderii unei tigari cu bricheta; stiinta nu accepta deocamdata acea realitate care permite ca adevarul meu sa fie spus”. Si a refuzat sa continue discutia...

In cartea sa Passport to the Cosmos (1999), referindu-se la rapirile OZN, Mack scria: “Nu voi incerca sa scriu un articol stiintific despre aceste lucruri, deoarece nu pot realiza nici un fel de experimente. Nu pot face sa apara vidre luminoase. Nu le pot cumpara spre studiu de la un furnizor de materiale de cercetare. Nu pot sa-mi provoc o stare in care, timp de cateva ore, sa nu stiu ce mi s-a intamplat. Toate aceste lucruri stiinta le numeste incidentale, deoarece nu pot fi reproduse. Dar ele s-au intamplat”.

Stiinta nu are, de pilda, loc pentru ceva care vine din necunoscut, se manifesta in lumea noastra fizica si dispare apoi – deci pentru entitati care, in acelasi timp, sunt si nu sunt fizice. Au fost cazuri in care cei rapiti au fost vazuti ca lipseau de la locul lor. Alteori cineva a raportat ca a vazut un OZN in preajma unei case, ori pe o sosea, iar altcineva din acea casa ori de pe acea portiune de sosea a spus ca a suferit, in acelasi interval de timp, o rapire. Aceasta din urma persoana nu stia ca avusese si un martor independent. Exista deci in mod cert si o dimensiune fizica a fenomenului, ceea ce este de natura sa produca multa neliniste, dupa ce ne-am simtit atat de ocrotiti in universul viziunii noastre materialiste.

 PENTRU O STIINTA DEOPOTRIVA A OBIECTIVULUI SI SUBIECTIVULUI 

Intr-un articol din 2001, Prof. John Mack recunoaste ca metoda stiintifica este foarte eficace in cunoasterea lumii materiale, dar la ora actuala se pune problema elaborarii unei metodologii complementare, care sa fie la fel de sigura, privind domenii care nu sunt exclusiv obiective sau exclusiv subiective, ci pot partaja ambele situatii.

Subliniind usurinta vizitatorilor OZN de a se prezenta cand intr-o forma materiala, cand intr-una spirituala, capacitatea de a trece fara probleme peste limita dintre taramuri, Mack remarca: “Pentru a intelege cum actioneaza proprietatile interdimensionale ale fenomenului rapirilor […] sunt necesare studii multidisciplinare, combinand fizica cu religia si cu spiritualitatea comparativa”; intre altele “de o importanta iesita din comun este sa determinam in ce realitate se petrec rapirile”.

Mack scrie ca nu poate dovedi nicicum faptul ca vreunul dintre cei pe care i-a examinat a fost luat de‑adevaratelea de niste nepamanteni intr-o nava spatiala. Aceasta nu din cauza lipsei unor argumente, ci din cauza viziunii inguste pe care o avem despre lume si a modurilor de cunoastere care sustin aceasta viziune. Avem nevoie deci de o cunoastere capabila sa investigheze experienta umana prin ea insasi, intr‑un mod tot atat de riguros precum investigam lumea fizica. Avem nevoie de “o noua psihologie, o stiinta diferita, cu o epistemologie care sa nu se limiteze doar la cunoasterea senzoriala, empirica”.

Pentru a studia fenomenul rapirilor OZN, ca si alte fenomene de acelasi tip, bazate doar pe experienta personala a unor martori credibili, se cere o “stiinta a experientei”, sau ceea ce Robert John de la universitatea Princeton numea o “stiinta a subiectivului”.

Stiinta actuala pretinde ca fenomenele sa poata fi reproduse ori de cate ori se doreste. Aceasta conditie nu poate fi indeplinita la rapirile OZN si ar trebui inlocuita printr-o metodologie de evaluare a rapoartelor unor informatori demni de incredere, valabila chiar daca nu exista probe fizice si chiar daca ceea ce afirma martorul contrazice viziunea acceptata asupra lucrurilor.

 MARTURIA SI CREDIBILITATEA 

O problema cruciala este in aceste cazuri credibilitatea marturiei (sau chiar a marturisirii, asa cum este ea inteleasa in religia crestina). Prof. Mack l-a intalnit in 1999 pe monsignor Corrado Balducci, inalt prelat in curia papala de la Vatican; acesta i-a subliniat marea importanta a marturiei – care sta la baza credintei, dar si vietii noastre de zi cu zi. A respinge relatarile unor martori autentici – spunea el – ar avea consecinte dezastruoase asupra societatii si religiei. O societate nu poate supravietui mult timp daca cei ce spun adevarul nu vor fi crezuti. Biserica ia foarte serios rapoartele privind OZN-urile, tocmai datorita marelui numar de marturii concordante. Catolicii au vechi criterii pentru a stabili conditiile in care o marturie (de pilda a unei minuni) poate fi luata in considerare sau nu. Mack remarca faptul ca astfel de criterii exista si in alte religii, de pilda in cea budista. Chiar daca nu acceptam ca aceste criterii pot servi ca dovezi stiintifice, ele merita sa fie luate in considerare intr-o viitoare abordare.

Filosoful C.A.J. Coady propunea un numar de criterii de evaluare a credibilitatii martorilor unor “raportari uluitoare”, incluzand: sanatatea mintala, stabilitatea psihica, integritatea, calitatile de observator, interesele si prejudecatile pe care martorul le are etc. Prof. Mack crede ca la aceste criterii ar mai trebui adaugate: lipsa unor avantaje personale legate de intamplare, intensitatea si autenticitatea emotiilor manifestate de martor, ca si alte elemente capabile sa convinga ca relatarea e veridica.

Evaluarea corecta a marturiei trebuie sa fie doar o componenta dintr-o metodologie mai cuprinzatoare. Mack creioneaza in articolul sau din 2001 si alte elemente ale unei astfel de metodologii. In primul rand ar fi nevoie de o “deschidere disciplinata” a mintii, apoi de acceptarea sinelui, in totalitatea sa (inclusiv a intuitiei), ca instrument de cunoastere, de o utilizare a constiintei intr-o “epistemologie holistica”, apoi de intelegerea faptului ca toate fenomenele si toate nivelurile existentei sunt legate intre ele.

CARE ESTE DE FAPT ATITUDINEA RATIONALA?.

Despre cartea lui John Mack Abduction: Human Encounters with Aliens, aparuta in aprilie 1994, unii au scris ca ar fi ”un exemplu de cult al irationalitatii, un exercitiu in antistiinta”. A accepta punctul de vedere al scepticilor – spune Mack – ar insemna ”excluderea a priori a unei vaste cantitati de date, doar pentru ca acestea vin in contradictie cu o anumita conceptie asupra lumii, ceea ce este o abordare mult mai irationala si chiar periculoasa, in cunoastere […] A exclude datele doar pentru ca nu se potrivesc cu o anumita viziune asupra realitatii, nu poate, in cele din urma, decat sa opreasca progresul stiintei si sa ne tina in ignoranta”.

Filosoful Michael Zimmerman de la Universitatea Tulane din New Orleans, vorbind de “atacurile intense, uneori chiar vicioase” venite din partea unor academisti, la adresa celor ce studiaza fenomenul OZN, spune ca in numele “rationalismului” asistam de fapt nu doar la “utilizarea ratiunii pentru a castiga noi cunostinte ori a exersa un scepticism adecvat, ci si la utilizarea mintii pentru a dezavantaja sau exclude, de la bun inceput, informatiile care pot pune sub semnul intrebarii viziunea acceptata asupra lumii”. Tocmai o astfel de atitudine este irationala si opusa progresului.

 “CONFORM TEORIEI NU POATE EXISTA – DECI NU EXISTA...”

 Daca un fenomen nu se desfasoara in conformitate cu legile pe care oamenii de stiinta newtonieni-cartezieni le inteleg – spune Mack – sau nu se potriveste cu cadrul testabil materialist pe care ei il cunosc si cu care lucreaza, acestia vor spune pur si simplu ca fenomenul nu exista. Aceasta nu doar pentru ca avem o mare incredere in eficienta stiintei, ci si deoarece viziunea despre lume este fundamentala pentru echilibrul nostru psihic. Ea ne da siguranta de zi cu zi ca suntem stapani pe existenta noastra. Punerea sub semnul intrebarii sau atacarea conceptiei noastre despre lume creeaza teroare – spune Mack – recunoscand ca a subestimat opozitia pe care propunerile sale urmau sa o intampine.

Rezistenta la schimbari dovedita uneori de stiinta contemporana, este bine ilustrata si prin ”atasamentul la credinta ca legile fizicii [actuale] pot descrie tot ce exista in realitate si ca daca alte fiinte traiesc in Cosmos ele se vor comporta mai mult sau mai putin ca si noi”. Mack il citeaza si pe filosoful Terence McKenna, care spunea, in legatura cu proiectele SETI, ca ”a cauta, asteptand un semnal radio dintr-o sursa extraterestra, este o presupunere tot atat de viciata cultural ca si aceea de a cerceta Galaxia pentru un bun restaurant italian”.

Stiinta confera sentimentul stapanirii si puterii – spune Mack – tocmai de aceea ”fenomenul rapirilor OZN, cea care loveste in chiar miezul paradigmei occidentale [materialiste] si ne face constienti cat de lipsiti de control suntem, este mai usor acceptat de oamenii simpli decat de cei sofisticati cultural si avansati intelectual”. Acestia din urma controleaza insa mass-media care ne invata in ce realitate trebuie sa credem si in care nu.

 DE CE VOR NEGA GUVERNANTII 

Principala sarcina a guvernelor este protectia cetatenilor, deci este dificil ca politicienii sau militarii sa admita ca fiinte stranii, cu vehicule care desfid radarele si gravitatia, ori legile spatiului si timpului, ne invadeaza caminele, rapind pe cine doresc, iar noi asistam la toate acestea neputinciosi.

Mack adauga – politica este un joc al puterii; dar aceasta putere, aici pe Pamant, este inteleasa parohial. Fenomenul rapirilor ”ne reveleaza identitatea noastra cosmica mai larga, ne invita sa descoperim semnificatia «puterii» noastre intr-un sens mai adanc, spiritual”.

Dintre persoanele aparent rapite care au aparut cu Prof. Mack la televizor, in cursul unui turneu de conferinte in primavara anului 1994, “o parte au fost amenintati ca-si vor pierde slujbele, altii chiar si le-au pierdut… un barbat, consultant in management, a pierdut un contract important. O femeie care lucra pentru guvernul federal si care spunea ca fusese rapita, a fost amenintata cu pierderea serviciului”. Mack adauga : “Am vorbit cu piloti pe curse aeriene care au vazut OZN-uri de aproape. Nu vor face nici un raport, deoarece ar fi schimbati din posturile lor. Daca ar avea o experienta tip rapire cu atat mai mult n-ar vorbi despre ea. Si 25-30% din piloti, conform unei anchete facuta de o persoana cu care am vorbit personal, au avut intalniri apropiate cu OZN-uri dar nu vor vorbi despre ele… Cu cat este mai inalta pozitia sau functia unei persoane in societate, cu atat aceasta va fi mai putin dispusa sa admita ca a avut o experienta tip rapire”.

 DE CE VA NEGA BISERICA 

Rapirile OZN prezinta o problema pentru anumite religii. Acestea ne invata care este natura divinitatii si ce alte creaturi mai exista in Cosmos, utilizand uneori metode extreme (vezi crestinismul european medieval sau fundamentalismul islamic actual). Ramane putin loc, mai ales in traditia iudeo-crestina, pentru fenomenele si fiintele raportate in rapirile OZN. De pilda, prin prisma maniheismului crestin, omuletii cenusii din rapoartele despre rapiri vor fi repede identificati drept emisari ai diavolilor, in timp ce, de pilda, religia budista, care accepta existenta unui vast evantai de spirite, nu neaparat ireductibil ”bune” sau ”rele”, va avea mai putine dificultati sa asimileze istoriile despre rapiri. Lui Mack fenomenul rapirilor nu i se pare generat de fortele raului, cu atat mai mult cu cat mesajul ecologic si cel al iubirii se regasesc in el pretutindeni, ca un principiu calauzitor.

 MACK IN CONFRUNTARE CU UNIVERSITARII 

La scurt timp dupa aparitia cartii Abduction (1994), conducerea facultatii de medicina a universitatii Harvard, luand act de “preocuparea unor persoane” fata de implicarea Prof. Mack in problematica rapirilor OZN, i-a adresat o scrisoare in care i-a cerut ca aceasta activitate sa fie cercetata de o comisie formata din colegi. Decanul care i-a inmanat scrisoarea, i-a mentionat prieteneste ca n-ar fi aparut nici o problema daca Mack, in loc sa spuna ca cele observate implica o schimbare in modul nostru de abordare a realitatii, ar fi zis ca intregul fenomen reprezinta pur si simplu un nou sidrom psihiatric, cu o cauza deocamdata necunoscuta…

Dupa 15 luni de investigatii, comisia constituita a tras concluzia ca desi nu agreeaza constatarile profesorului Mack, acesta nu s-a abatut de la principiile de baza ale deontologiei stiintifice si nu este nimic de criticat in metodele aplicate de el. Comisia a fost de acord cu continuarea investigatiilor sale, dar i-a facut recomandarea sa alcatuiasca un grup de studiu multidisciplinar, pentru a examina problema din diverse puncte de vedere. Grupul de studiu, incluzand specialisti in astrofizica, optica fizica, istoria stiintei, istoria psihologiei, antropologie, filosofie, teologie, neurofiziologie si, desigur, psihiatrie si psihologie, si-a tinut prima intrunire in aprilie 1999 si a adaugat in final un plus de respectabilitate preocuparilor lui Mack.

La acuzatia ca a devenit un credincios si ca astfel si-a pierdut credibilitatea, Mack a replicat: “sunt ultimul care m-as lasa convertit. Am fost crescut intr-o viziune foarte laica, rationala, empirica, materialista – sau cum vreti sa-i mai spuneti – eu nu cred in orice. N-am crezut nici cand am inceput, nici la ora actuala nu cred in nimic. Am lucrat cu oamenii sute si sute de ore si am facut aceasta cu grija maxima posibila, sa ascult, sa caut adevarul”.

Prof. Mack se mai felicita ca el personal nu a fost implicat nici o data intr-o rapire, deci avea o pozitie oarecum neutra, spre deosebire de alte personalitati care au facut cercetari si au scris despre acest domeniu, afirmand apoi ca ei insisi au fost rapiti la un moment dat.

“Nu am regrete – scrie Mack – in ciuda faptului ca am avut parte de critici si atacuri; am intalnit multe persoane extraordinare… Am castigat mai mult decat am pierdut, invitand oamenii in acest mister, dialogand cu toate categoriile de persoane – oameni minunati, deschisi, inteligenti, scanteietori, din diverse domenii… Am fost atacat, dar atacurile nu au fost nici pe departe atat de importante pentru mine ca deschiderea pe care am gasit-o la multi oameni de toate culturile si din toata lumea”.

O SUBTILA SCHIMARE A MENTALITATII

Cei ce au trecut printr-o rapire OZN suporta o profunda transformare spirituala, un “soc ontologic” prin care isi regandesc fundamentele pe care si-au cladit viata. Unii isi schimba profesia, de multe ori spre domenii care tin de ajutorarea semenilor (de pilda prin medicina), spre ecologie etc. Treptat ei “accepta” experienta traita, in ciuda adversitatilor constatate in jur. Asa cum afirma una dintre pacientele lui Mack: “Nu‑mi mai pasa ce spune cultura despre aceste experiente; stiu doar ca asta mi se intampla mie”.

Dar transformarea spirituala mentionata nu se manifesta doar la nivelor catorva mii de persoane rapite, care au fost studiate indeaproape, ci, asa cum remarca filosoful Michael Zimmerman, este in curs o subtila schimbare de mentalitati la nivelul intregii omeniri. In trecut daca cineva avea parte de un eveniment insolit, el era izolat rapid in mijlocul celor care il convingeau ca asa ceva nu este posibil, pana ce cadea si el de acord. Azi mass media contribuie la crearea unor convingeri populare subterane, iar cel care va avea o experienta extraordinara va sti ca nu este singurul, deci va avea incredere in aceasta experienta si nu se va mai lasa imbrobodit de cei ce ii spun ca ceea ce a vazut el nu poate fi adevarat. “Nu este departe momentul in care vom deveni constienti ca nu mai exista un consens mondial privind viziunea [materialista] asupra realitatii” – spunea Zimmerman.

(articol aparut in revista Stiinta si Tehnica, iunie 2004)

 NOTA  La putin timp dupa publicarea acestui articol, la 27 septembrie 2004, Prof. John Mack a decedat, calcat de un camion la Londra.