|
|
CAZUL
BALEA-LAC
In
noptile din 23-25 septembrie 1978, un numar de constructori militari aflati in
zona Balea-Lac, au fost terorizati de una sau mai multe entitati care au ramas
neidentificate. In aceleasi nopti au fost semnalate manifestari luminoase
stranii. In
23 septembrie, la ora 24.00, doi tehnicieni de la statia de sus a telefericului
– aflat nu departe de cabana militarilor – s-au trezit datorita unei lumini
roscate, in forma de cerc, care se zarea prin ceata deasa, cuprinzand tot campul
vizual. Martorii au apreciat ca se afla la circa 5 - 10 metri de geam. Era o
liniste perfecta. Initial cei doi au crezut ca arde cabana Balea-Lac, fapt
neconfirmat. Ulterior s-au eliminat si alte explicatii posibile: far de masina,
lanterna etc. Aproximativ
la aceeasi ora, fruntasul Ioan Dörr a iesit din dormitorul cabanei militare
pentru a bea apa. In drumul sau spre robinetul aflat la coltul cladirii, luminat
de un bec aflat deasupra usii, a zarit, de la 6-8 metri, o silueta intunecata,
nemiscata, apreciata a fi de 1,90-2,00 metri. Din cauza cetii nu a putut
distinge detalii. Fruntasul a strigat „cine-i acolo?”, dar, neprimind
raspuns, a preferat sa se intoarca in camera. Peste cinci minute silueta era
inca acolo, mai aproape de zidul cladirii, dar peste alte zece minute a
disparut. In
seara urmatoare, in jurul orei 21,45, in fata cabanei, sergentul Ion Radu atrage
atentia militarilor Dörr si Vulpe ca pe o ridicatura de pamant, in directia
telefericului, la o distanta de 15-20 de metri, se afla o silueta intunecata.
Inaltimea ei a fost apreciata la 2,5 metri, prin comparatie cu o cisterna cu
motorina de 2 metri aflata alaturi. Era senin si fara ceata. Dörr compara
silueta cu cea a unui cosmonaut cu miscari greoaie. In acelasi timp militarii
din camera vecina au inceput sa strige ca cineva le-a deschis obloanele de la
ferestre, pe care tocmai le asigurasera cu sarma rasucita cu patentul si cu un
lant transversal (inchizatoarele obloanelor se aflau la 2,5 metri de sol). Alti
militari au inceput sa arunce cu pietre spre silueta care intre timp se
deplasase pe ridicatura de pamant. La un moment dat, sergentul Radu, apucand un
ciomag, s-a indreptat intr-acolo, strigand spre soldatii D. Sibu si Gh. Stan sa-l
urmeze. Ajuns la 1-1,5 metri de aratare, Radu a ridicat ciomagul s-o loveasca. S-a
auzit un “suflu ca de tigru”, iar sergentul a cazut pe spate, ca fulgerat,
in zapada, cu bratele desfacute, cu capul spre vale. Ceilalti doi, aflati la 3-4
metri, au ramas cateva secunde paralizati. Entitatea, care – dupa unii martori
– avea la maini gheare lungi. l-a examinat pe sergent, apoi a disparut,
“parca plutind, in salturi laterale”. Alti doi martori au urmarit scena ceva
mai de departe. Unul dintre ei spunea ca entitatea se deplasa “ca un om care
merge pe apa, aplecandu-se mult intr-o parte si in alta, dar nu ca un urs sau
alt animal, ca am vazut ursi destui. Parca plutea, cand pe un picior, cand pe
celalalt”. Cei
doi si-au revenit, s-au dus la sergent si au inceput sa-l tarasca, apoi, cu
ajutorul altor doi camarazi, l-au dus in cabana. Era inconstient, dar nu-si
desclesta mana de pe ciomag. Si-a revenit abia dupa zece minute de incercari
repetate de resuscitare. Nu-si amintea nimic, incepand din momentul in care
ridicase batul. In acest timp, cinci militari au vazut, pe locul in care fusese
“umbra”, deasupra solului, “o coronita de lumini” cu diametrul de circa
o jumatate de metru. Patru lumini erau mai mici, iar alte patru mai mari, “cam
de marimea unui ou”, care “dansau in cerc” si “sareau dintr-o parte in
alta”. Militarii
s-au baricadat intr-una dintre camere. Peste circa o ora si jumatate de ora, au
auzit cum cineva zgaria obloanele de la fereastra. Doi martori declara ca au
auzit o voce groasa care aparent a pronuntat cuvintele „sergend... sergend...”.
A
urmat pentru toti o noapte alba… A
doua zi dimineata au observat, pe obloanele care fusesera vopsite cu numai 2-3
zile in urma, patru zgarieturi paralele, oblice, distantate la circa 10
centimetri, intersectate de o a cincea, perpendiculara pe ele. In locul unde Ion
Radu fusese doborat, nu se vedea nici o alta urma in zapada in afara de cea a
sergentului. In
noaptea urmatoare, militarii, cu exceptia sergentului si a unui caporal, erau
atat de inspaimantati incat au coborat la o cabana langa “Balea Cascada”,
intorcandu-se abia in 26 septembrie, impreuna cu un ofiter. Cezul
a fost investigat de un grup de membri ai clubului “Univers” din Sibiu,
condus de Gabriel Pál si Gheorghe Butiu, impreuna cu inginerii bucuresteni
Justin Capra si M.T., iar ulterior si de Calin Turcu. Cu aceasta ocazie au fost
culese declaratii scrise si schite ale zonei, cu evenimentele in succesiunea
lor, ca si desene reprezentand „silueta” asa cum au perceput-o martorii ti
cum au reusit s-o redea. Mihai
Danciu din Brasov a remarcat o asemanare cu cazul mult mai cunoscut pe plan
mondial, din acelasi an 1987, cand, in noaptea de 6 spre 7 decembrie, in
localitatea Marzano, din provincia Genova, Italia, paznicul Fortunato Zanfretta
s-a intalnit cu un OZN triunghiular care a lasat urme pe sol, ca si cu mai
multe aratari monstruoase, inalte de circa 3 metri, care l-au doborat in iarba,
dupa care l-au dus “in alta parte”, se pare in cadrul unui episod de rapire. Peste
cativa ani, sergentul Ion Radu i-a confirmat lui Calin Turcu evenimentele,
precizand ca la cabana erau 20 de militari, iar aratarea era “ca un tub gros
de metal, cu diametrul de cel mult 50 de centimetri, fara alte
particularitati” si ca nu era mult mai inalt decat el. Ofiterul, care a urcat
cu militarii in 26 septembrie, venise inarmat, pentru a-i incuraja pe soldati si
a ramas la cabana cateva zile dupa aceea. Militarii erau ingroziti, intre
altele, si de faptul ca aratarea nu a lasat nici o urma pe sol. La vreo doua
luni dupa evenimente, a venit si o comisie de ancheta militara, care a tras
concluzia ca “a fost vorba de un fenomen de electrizare sau magnetizare a
aerului”, care a cauzat un “un soc electric” capabil sa-l doboare pe
sergent. Ion Radu si-a insusit aceasta explicatie. (Prelucrare
de Dan D. Farcas, dupa volumul lui Calin Turcu, Cazuri OZN in Romania,
Ed.Sincron, 1992) |
|